Intaia data, cand am ajuns in Gara de Nord si am fost parte din suvoiul colorat scurgandu-se din tren. Am strabatut holul larg in tacanit marunt de tocuri, amestec de glasuri, suierat de trenuri, aroma de patiserie.
Am observat picaturile-oameni trecand pragul iesirii inguste si disparand intr-o clipita in guri de metrou, autobuze, troleibuze, tramvaie, strazi. Altadata, la un curs de Analiza, cand ochii-mi obositi sa urmareasca integralele multiple care se incolaceau pe tabla s-au ratacit pe fereastra amfiteatrului. Aparut de nu se stie unde in parcul Politehnicii, un cal mi-a intors intelegator privirea: obosise si el sa pasca integralele din iarba. Primul spectacol de opera, cand s-a deschis cortina si albastrul serii de afara s-a mutat inauntru si s-a umplut de cantecele Trubadurului.
Un spectacol de teatru la Bulandra, cand urmarind cu ochii pe Adso si pe maestrul sau in preumblare imprejurul salii pline n-am observat nici oamenii din sala si nici cand scena s-a mutat in interiorul Abatiei. Serile albe de La Motoare, cele cu cantece de chitara din camin. Mirosul de paine proaspata de la fabrica din Regie strecurandu-se pana in tramvaiul care urca Splaiul. Nenumaratele incercari nocturne de a face inconjurul Lacului Morii pe jos prinsi in dezbateri aprinse despre filozofia lumii.
Complicitatea micului cinematograf Lira care rula la orele amiezii filme doar pentru noi, cei 3-4 zapaciti si zapacite care-si gaseau refugiu in lumina lui albastra. Librariile Noi si Eminescu, unde ma pierdeam cu orele si imi puneam ceasul sa sune ca sa-mi aduc aminte de timp. Si datile cand am iesit cu o carte, am urcat in autobuz si cufundata in lectura am coborat abia la capat, in Crangasi. Micuta piata cu fantana de langa Arhitectura, punctul favorit de intalnire. Unde m-am furisat odata printre oameni cautandu-le ochii ca sa recunosc un prieten vechi cu chipul schimbat de anii petrecuti departe. Si cum apoi, de bucuria intalnirii, am uitat statiile metroului si l-am convins si pe el ca trebuie (cum altfel?) sa fie statie la Romexpo, la targul de carte. Plimbarile lungi de-a lungul strazilor cunoscute de dinainte de a pasi pe ele intaia data.
Cand am observat singuratatea lui Kogalniceanu cocotat pe soclul sau caruia masinile ii dau vesnic roata. Bulevardul Magheru scanteind de luminile vitrinelor si tanjind dupa popularitatea de altadata a Lipscanilor. O seara tarzie de toamna cand se auzeau doar pasii nostri pe stradute inguste, labirintice, cu case fantomatice in lumina putina strecurata de ceata. Si o seara de vara ratacita la inceput de noiembrie cand mergeam pe Unirii si adierea serii s-a schimbat pe neasteptate in acorduri in surdina de Chopin.
Cand n-am cautat sursa ci m-am lasat doar pe o banca in voia Nocturnei. Si cum totul parea atat de firesc. Si in tot timpul acesta te-am vazut crescand parca peste noapte, construind si demoland si transformand, uneori urat, uneori cu greseli, dar mereu plin de avant. Oras galagios, colorat, epuizant, energizant. Tu, Bucuresti, cat de usor ma regasesc in tine!
