Statele Unite, care au contribuit in cea mai mare masura la coalitia militara internationala din Afganistan, au inceput deja sa isi retraga primii soldati din statul asiatic, a anuntat, pe 15 iulie, armata americana.

Astfel, un contingent de 650 de soldati, care se afla la nord-est de capitala Kabul, a parasit Afganistanul si nu va mai fi inlocuit pe viitor, a precizat comandantul Michael Wunn, purtatorul de cuvant al armatei americane.

La sfarsitul lunii iunie, presedintele american Barack Obama a anuntat ca Statele Unite isi vor retrage din Afganistan un contingent de aproximativ 33.000 de soldati pana in vara lui 2012.

Pana la sfarsitul acestei luni, alti 800 de soldati se vor retrage din Afganistan, iar la sfarsitul acestui an, numarul lor va ajunge la 10.000.

“Acesti soldati sunt primii care au fost retrasi din Afganistan fara a mai fi inlocuiti de o noua unitate, in conformitate cu anuntul presedintelui” Obama, a declarat comandantul Wunn, citat de AFP.

Cel de-al doilea contingent care va parasi Afganistanul, si care in prezent se afla la Kabul, va fi retras in ultimele zile ale lui iulie si va fi inlocuit de militari afgani.

“Retragerea acestor unitati era prevazuta de mai mult timp, insa ele au aflat abia la sfarsitul lunii trecute ca nu vor mai fi inlocuite”, a adaugat comandantul american.

Mai multi ofiteri americani au asigurat ca, cel putin pentru ultimele luni ale acestui an, nu se puna problema unei retrageri masive a contingentelor si ca armata se poate baza pe aproape toate trupele pe care le are in Afganistan pentru a-si continua lupta cu talibanii in aceasta vara.

Ritmul de retragere a soldatilor americani anuntat de Obama a fost insa criticat atat de unii colegi democrati, care doreau ca acesta sa fie mai rapid, cat si de republicani si de unii responsabili ai Pentagonului, care estimeaza ca a fost prea rapid.

Statele Unite furnizeaza aproape doua treimi din trupele coalitiei internationale desfasurate in Afganistan, mai exact 140.000 de soldati.

La randul lor, occidentalii intentioneaza sa isi retraga progresiv trupele de lupta pana la sfarsitul anului 2014, precum si sa transfere responsabilitatea securitatii Afganistanului fortelor de aici.

Chiar si asa, retragerea trupelor straine este o decizie riscanta, din cauza nivelului foarte slab de pregatire a trupelor afgane, care sunt afectate de coruptie si care se confrunta cu masive infiltrari ale membrilor rebeliunii talibane.