Sanctiunile occidentale impiedica exploatarea noilor hidrocarburi, care este cheia dezvoltarii economice a Rusiei. Pentru a nu-si amana obiectivele ambitioase de extractie si export de petrol si gaze in regiunea Oceanului Arctic si in adancurile sale, Moscova are nevoie de cooperare tehnologica si financiara internationala.
Oficialii rusi minimalizeaza deseori efectul sanctiunilor impuse de SUA, UE si alte state occidentale incepand cu 2014, ca raspuns la politica Kremlinului de anexare a Crimeei si de interventie in Ucraina. In plus, presedintele Vladimir Putin le vede ca pe un stimulent pentru industria rusa insasi. Cu toate acestea, la Forumul International Arctic, desfasurat in perioada 9-10 aprilie la Sankt Petersburg, unii oficiali la nivel inalt au recunoscut ca sanctiunile pun probleme pentru dezvoltarea sectorului hidrocarburilor din Arctica.
Acumulate de-a lungul mai multor ani, sanctiunile au restrans accesul Rusiei pe pietele financiare internationale si au dreptul de veto la exportul de echipamente si tehnologii pentru exploatarea hidrocarburilor rusesti, in special pentru forarea si extractia pe fundul Arcticii.
Ca raspuns la sanctiuni, Rusia a initiat o politica de substituire a importurilor cu produse proprii, acoperind toate ramurile economiei. Efectele substitutiilor variaza in functie de caracteristicile fiecarui sector.
In domeniul gazelor si petrolului, ponderea echipamentelor importate de Rusia a scazut de la 60% la inceputul lui 2015 la 52% la sfarsitul lui 2017, potrivit datelor ministeriale ruse. Cu toate acestea, printre proiectele cele mai dependente de tehnologia importata se numara cele legate de exploatarea complexa si riscanta a hidrocarburilor de pe fundul Arcticului adanc si inghetat.
La inlocuirea unui produs strain cu unul rusesc, trebuie sa se faca distinctia intre „metal” si „umplutura” sau „continut intelectual” (programele de functionare ale echipamentului), a subliniat Kirill Molodtsov, consilier al sefului Administratiei, la St. Petersburg.al presedintelui Vladimir Putin si fostului ministru adjunct al Energiei.
Referindu-se la platformele de extractie a hidrocarburilor din fundul Arcticii, Molodtsov a afirmat ca „daca este vorba despre metal” Rusia – „cu dificultati” – poate „probabil” sa construiasca pe teritoriul sau „pana la 70%” din structurile cerute in 2025. Dar daca este vorba de „umplere”, a lamurit el, este necesar sa se recurga la „cooperare”, a sfatuit el.
Obiectivul Rusiei este de a extrage si transporta pana la 80 de milioane de tone de hidrocarburi prin Ruta Marii Nordului prin Arctic (SMP in acronimul sau rus) pana in 2025 (20 de milioane de tone au fost transportate in 2018). Sunt prognoze si mai ambitioase, de o medie de 120 de milioane de tone pe an si pana la 140 de milioane, a explicat inaltul oficial. Aceste cifre, a precizat el, corespund zacamintelor din zona de vest a SMP care au inceput sa fie exploatate sau vor fi exploatate in cadrul unor proiecte deja existente.
Problema, a explicat Molodtsov, vine atunci cand vine vorba de partea de est a Rutei Marii Nordului prin Arctica (mai rece si inaccesibila si cu mult mai putina infrastructura decat cea de vest) si de lipsa platformelor de explorare. Pentru a fora numarul de zacaminte programate in partea de est a Arcticii ruse „este nevoie de aproximativ 30 de ani”, a spus oficialul, potrivit caruia pentru a reduce acea „perioada lunga” la 15 sau 10 ani, este necesar sa se construiasca platforme precum cele existente inaintea coastelor insulei Sahalin (doua in Marea Okhotsk) sau in campul Priraslomnoe (una in Marea Bahrens), a spus el. Aceste platforme, structuri sofisticate pentru extragerea combustibilului din fundul marii, au fost construite cu tehnologie straina.
In prezent, in santierele navale rusesti exista peste o suta de comenzi pentru nave specializate in transportul de carburanti si navigatie in Arctica, a explicat Molodtsov.
Printre problemele de baza ale acestor comenzi, pe langa timpii de livrare, se numara si nivelul de tehnologie inalta („padding”) oferit de santierele navale rusesti si costurile acestora in raport cu cele ale altor tari precum Coreea de Sud. Dezvoltarea capacitatii de constructii navale necesare pentru sectorul hidrocarburilor din Arctica va dura Rusiei un „minim” de 15 ani, potrivit lui Molodtsov. Potrivit presedintelui Putin, flota arctica a Rusiei va avea minimum 13 spargatoare de gheata, inclusiv 9 atomice, dintre care trei sunt in curs de construire la Sankt Petersburg.
Pe langa dezvoltarea propriilor tehnologii, Rusia a explorat alternative la productia occidentala in alte tari precum China si Coreea de Sud. Rezultatele sunt conditionate de teama producatorilor de tehnologie de a intra in conflict cu administratia SUA. In comparatie cu Bruxelles, Washingtonul are o politica de pedepsire a Moscovei care este mai ramificata, mai imprevizibila si mai daunatoare infractorilor.
Dupa ce a aparat ferm sistemul de gazoducte, Rusia s-a alaturat (prin exploatarea zacamintelor din largul coastei Sahalin) pe piata globala a gazelor lichefiate, unde, potrivit ministrului energiei, Alexandr Novak, ar putea obtine controlul a 30% pana la 40% din aprovizionare.
In 2018, Rusia a produs 27 de milioane de tone metrice de gaz, iar pana in 2035 se asteapta pana la 140 de milioane de tone. 83% din gazul rusesc provine din zona sa arctica, unde sunt concentrate depozite de 53,4 miliarde de metri cubi din acel combustibil.
„Simtim presiunea sanctiunilor”, a recunoscut Novak, potrivit careia eforturile de „realizare a posibilitatilor noastre de a produce tehnologie ruseasca de producere a gazelor si echipamente tehnologice de baza” pot da „rezultate definitive” in „5-7 zile.” ani”. „Putem produce deja tehnologii critice si ceea ce nu putem (face) vom face in viitorul apropiat si vom invata sa facem. Suntem impinsi in acest sens de catre partenerii nostri care acum lucreaza activ pentru a nu furniza Rusiei tehnologii moderne”, a spus el.
„In Arctica, mai devreme sau mai tarziu, vom uni pietele europene si asiatice intr-o aprovizionare pe tot parcursul anului”, a spus ministrul resurselor naturale si ecologiei Dmitri Kobylkin. Si a continuat: „in actuala turbulenta geopolitica, suntem obligati sa facem transport maritim si nu dorim ca tarile care nu vor sa ne dedicam acestui lucru sa interferam in aceste relatii comerciale.” „Coridorul nostru maritim este Arctica noastra”, a afirmat el.
SMP a circulat deja peste zece milioane de tone de gaz lichefiat extras in peninsula rusa Yamal de catre consortiul format din Novatek (o companie non-statala rusa), francezul Total, chineza CNPC si fondul „La Ruta de la Silk”. “. Novatek, actionarul majoritar, doreste sa vanda o parte din actiunile sale pentru a continua sa investeasca in proiect. Total este singurul actionar occidental al holdingului Yamal. In urma sanctiunilor occidentale asupra Rusiei, compania franceza a vandut catre Gazprom (compania de gaze controlata de statul rus) participatia sa dintr-un alt consortiu, care fusese fondat pentru a exploata giganticul zacamant Stockman (in Marea Barents). Mina Stockman, condusa de Gazprom, a fost amanata cel putin pana in 2025 si nu se va relua pana cand pretul gazului o va face profitabila.
Intrebat daca pot fi asteptati parteneri americani in proiectele rusesti in Arctica, Kirill Dmitriev, directorul fondului de investitii directe al Rusiei, a raspuns negativ. „Poate ca se pot astepta parteneri din Orientul Mijlociu sau din Asia”, a spus el. Dmitriev, care credea totusi ca „se vor intoarce vremurile cand alte companii si Rosneft insasi (o companie petroliera de stat care, impreuna cu Gazprom, are responsabilitati speciale in Arctica) vor continua sa lucreze activ cu partenerii americani”. Si nu va fi pe termen lung, a prezis el, sustinand ca gazul rusesc este mai ieftin decat gazul american.
