Parea ca discul solar ce naviga pe albastrul cerului cauta un tarm la marginile lumii. Si s-a oprit sa se odihneasca pe turlele seculare ale Manastirii Stelea.

M-am oprit si eu, in speranta ca voi gasi o picatura de adevar care sa-mi lumineaze cararea vietii spre tara luminii eterne. In acelasi timp, un grup de pelerini veniti de departe cauta pe lnga zidul rosiatic intrarea: turnul-clopotnita maiestuos ridicat in secolul al XVI-lea, pe sub porticul caruia poti ajunge in cteva clipe intr-un alt decor, altul dect cel din pretinsa civilizatie. Si, poate, ceea ce-i mana pe oameni in aceste locuri este chiar dorinta de simplitate a vietii, aceea care face ca grijile sa nu mai existe. Poate ca niciodata omul nu l-a pierdut pe Dumnezeu, ci a adormit in paradis si in visul sau se afla undeva pe pamnt, creznd doar ca este despartit de Creatorul sau. Si iata ca acum cauta cu ochii inchisi Gradina Edenului prin aceste cladiri a caror arhitectura seamana poate cu cea de acasa.

Sfinti si ingeri

Biserica manastirii este in plina restaurare, si schelele plasate att in exterior, cat si in interior parca-i sting sufllarea. Chiar si asa, pictura traseaza prin lumina si culoare drumul spre acasa pentru cei care vor vrea sa se trezeasca din visul uitarii. In adncimea turlei naosului, cei patru evanghelisti – Matei, Marcu, Luca si Ioan – amintesc de vestea buna a salvarii.

Cupola turlei din pronaos dezvaluie chipul candid al Maicii Domnului cu pruncul, care se roaga pentru trezirea omenirii. Sfinti ale caror vieti pot deveni lumini in intunericul acestei realitati relative, ingeri care ne pazesc de caderi si icoanele imparatesti formeaza terenul propice al constientizarii faptului ca noi nu apartinem acestei lumi si ca visul nu va dura o vesnicie. Undeva, intr-o patrie de care ne aducem aminte vag, ne asteapta Tatal, bolnav de dor, ca pe fiii cei ratacitori. Si nu oricum, ci cu iubire si cu haina slavei. Cat de linistitor este sa stii ca in acest vis, care uneori seamana izbitor cu un cosmar, nu suntem singuri! Aici, la Manastirea Stelea, peretii poarta pe ei amprenta picturii brancovenesti, dar si a altui pictor… Biserica are o infatisare simpla, a carei eleganta te cucereste si care imbina elemente si forme decorative moldovenesti si muntenesti.

Are pridvor inchis, iar fatadele din zidarie de caramida tencuita sunt sprijinite de sapte contraforturi masive, impartite in doua registre decorate cu ferestre arcuite. Brul de piatra care-l inconjoara este tipic moldovenesc. Catapeteasma din lemn policromat iti incnta privirea. Trei dintre icoane emana parfumul epocii lui Matei Basarab: Domnul Iisus Hristos; Maica Domnului si Sfntul Ioan Botezatorul. Regii David si Solomon sunt reprezentati pe usile imparatesti alaturi de icoana Bunei Vestiri. Ferite cumva de insensibilitatea schelelor, frumusetea icoanelor din interior se dezvaluie in semiintuneric, in lumina flacarii candelelor, si parca-ti vine sa mergi in vrfurile picioarelor, ca nu cumva sa tulburi linistea lacasului sau a mormintelor domnesti care-si asteapta aici chemarea la inviere.

O istorie zbuciumata

Manastirea de calugari poarta numele primului ei ctitor, negustorul Stelea, care o ridica la 1582. In locul acesteia, in anul 1637, domnul Moldovei, Vasile Lupu, motivat de faptul ca aici se afla mormntul tatalui sau, dar si ca semn al impacarii cu Matei Basarab Voievod, inalta o biserica monumentala, cu doua turle marete.

O ingradeste cu un zid masiv de piatra si ii da hramul Invierea Domnului. Vremurile vitrege insa nu au crutat-o. Dimpotriva. Parca a trebuit sa plateasca pentru toate faradelegile de pe lume. Astfel, turcii si tatarii au incendiat-o, distrugand comori care n-au mai putut fi salvate sau reconstituite. Dupa toate acestea, saracita si distrusa, Stelea este numita metoc al bisericii brncovenesti Sfntul Gheorghe Nou din Bucuresti. Din starea jalnica in care ajunge este scoasa de domnitorul Constantin Brncoveanu, care o repara din temelii, pardosind-o cu dale de piatra, refacndu-i pictura, inzestrand-o din nou cu obiecte de cult si reconstruindu-i clopotnita.

Neintretinuta constant si lovita de fiecare data de vitregiile vremurilor, manastirea ajunsa intr-o stare precara la sfrsitul secolului al XVIII-lea, dar este refacuta din donatiile unor boieri. Scrierile vremii marturisesc ca o scoala greceasca ar fi functionat in chiliile acestei manastiri, mentionand printre elevi pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Radulescu sau Vasile Crlova. Cnd generalul Pavel Kiseleff o viziteaza in anul 1832, ramne consternat de saracia lucie in care se afla.

Din cauza acestei caderi, este declarata biserica de mir, iar cladirile adiacente ruinate primesc alte intrebuintari. Dupa secularizarea averilor manastiresti, biserica intretinuta acum de stat devine biserica parohiala. Tot in acea perioada, pictura este restaurata de pictorul Mihail, care insa nu pastreaza stilul brncovenesc, ci prefera sa-si impuna propriul stil. Din 1990, Stelea redevine manastire…

Secole de istorie pe ctiva metri patrati

Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul; cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii…

Pelerinii cerusera preotului sa le citeasca rugaciuni de dezlegare. Apoi suntem condusi spre muzeul manastirii. Preotul care ne insoteste ne asigura ca o sa vedeti obiecte de pe tot cuprinsul judetului Dmbovita, nu numai din manastirea noastra. Ascultam explicatiile despre provenienta fiecarui obiect in parte si istoria lui. Ii face placere sa ne priveasca chipurile si sa zambeasca atunci cand sunetul uimirii il intrerupe. Aici, cativa metri patrati poarta amprenta a secole de istorie, amar si bucurie: icoane pictate pe lemn; usi imparatesti; biblii stralucitoare imbracate in coperte de aur si argint; cruci; sfesnice; straie arhieresti; clopote vechi; discuri de argint aurit; potir de argint aurit Ni se spune ca doua jilturi brancovenesti si o anaforita din argint aurit cu stema Moldovei de la Stelea se afla expuse la Muzeul National de Istorie si Muzeul de Arta…

In curte, soarele imbratisa statuile domnitorilor Vasile Lupu si Matei Basarab. Aveam senzatia ca incursiunea pe aripile trecutului durase o vesnicie. Poate pentru ca am incercat, cu ochii mintii, sa reconstitui istoria acelor vremuri in care m-am inclus si pe mine. Am aruncat o ultima privire peste ansamblul de la Stelea care mi se parea att de familiar! Sa fie de vina oare visul din cer in care cautam acel acasa?