Cine nu a vazut si admirat macar o data frumusetea de neegalat a icoanelor noastre pe sticla? Majoritatea am facut o calatorie prin Fagaras, pe la Cluj sau Sebes si, ajungand pe la manastiri renumite pentru scolile lor de pictura pe sticla, am vazut colectia acestora si poate chiar am cumparat o icoana.

Mestesugul pictarii pe sticla a fost practicat in regiunile vestice ale Europei inca de pe timpul romanilor, iar in Bizant el a constituit o arta prospera, folosita cu precadere in realizarea pieselor religioase. Dupa secolul al XVIII-lea, centrul Europei se afirma ca un focar important de pictori pe sticla care strabat continentul in cautare de clientela, in bagaje cu caiete de modele si repertorii de forme.

Acesti mesteri au ajuns desigur si la noi, in arcul intracarpatic, cautand si piata de desfacere, dar si loc de aprovizionare cu materie prima: padurea cu lemnul folosit la arderea sticlei.Numite “glajarii”, dupa germanul “glas” desemnand sticla, aceste locuri unde s-a petrecut schimbul de informatii intre pictorii straini si artizanii autohtoni au fost atestate documentar inca de pe la 1500, cum este renumitul centru de la Nicula, langa Cluj. Insa deprinderea, la noi, a mestesugului de catre oameni fara nicio pregatire in domeniu, cei mai multi provenind din patura satenilor, ca olarii, cojocarii sau cioplitorii, ne-a singularizat printre popoarele central si estice ale Europei.

In plus, mesterii nostri au imprumutat de la creatorii din Moravia, Boemia sau Bavaria doar tehnica pictarii pe sticla, in tinuturile noastre adoptandu-se iconografia ortodoxa de provenienta bizantina. Sa repetam: in prima jumatate a secolului al XVIII-lea, iconarii romani au preluat tehnica si au transformat pictura pe sticla intr-un mestesug popular, de masa, teritoriul romanesc fiind singurul unde iconografia bizantina inlocuieste modelele occidentale. Tehnica pictarii pe sticla este una speciala: pe una din fetele sticlei – care va deveni “dosul” – se aplica straturi de culoare in succesiune inversa fata de pictura obisnuita, “fata” permitand citirea culorilor in ordinea fireasca.

Pana astazi exista mesteri – cu scoala sau fara – care picteaza icoane pe sticla, cele mai multe copii ale vechilor carti de sabloane din veacurile trecute, dar si inventii iconografice. La licitatia din 27 ianuarie de la Alis, o icoana pe sticla de Fagaras aminteste de exodul mesterilor din Tara Romaneasca, de la Manastirea Hurezu sau Govora, catre ctitoria lui Brancoveanu de la Sambata, ducand cu ei stiinta compozitionala a artei bizantine si placerea de a povesti a zugravului autohton.

Daca nu cumva, prin bogatia ornamentala, stelutele din fundal si pliurile vesmintelor, aceasta frumoasa icoana de la inceputul secolului XX, este opera unor mesteri din zona Brasovului, mai degraba influentati de scoala de la Nicula. De dimensiuni medii, aceasta icoana a fost estimata la 1.400 lei, un pret destul de mare daca luam in calcul extrema ei fragilitate.