Autorul subliniaza ca ne aflam in fata unui regim care va supravietui doar daca este capabil sa restabileasca echilibrul care a alimentat diverse interese.
Predarea Premiului Cervantes nicaraguanului Sergio Ramirez a coincis cu zile tulburi in tara sa. Guvernul lui Daniel Ortega – al carui aliat in Consiliul National de Reconstructie si vicepresedinte in anii guvernului sandinist – a reprimat cu forta protestele din tara din America Centrala impotriva reformei Institutului Nicaraguan de Sens Social. Securitate (INSS). Masura, care urmarea o majorare a impozitelor cu 250 de milioane de dolari, a majorat contributiile angajatorilor si ale muncitorilor, pe langa reducerea pensiilor cu 5%.
Protestele au fortat guvernul sa dea inapoi. Potrivit Comisiei Permanente pentru Drepturile Omului din Nicaragua, represiunea a provocat deja 63 de morti. Imaginile ne-au aratat pe Ramirez la Madrid insotind manifestantii care protesteaza impotriva excesivitatii fortelor de politie ale guvernului nicaraguan. Ei au cerut, de asemenea, intoarcerea democratiei intr-o tara de putin peste sase milioane de locuitori care a trecut de la visul revolutionar dupa caderea Somozei in 1979 -dupa un an.sustinut de nord-americani sub doctrina Monroe-, la un regim autoritar. care amesteca retorica mesianica, populismul bolivarian, caudillismo si spiritualitatea santerei intr-un context de efervescenta evanghelica, colaps institutional si violenta.
Pana acum, cu succes aparent. Cel putin daca este analizat in contextul Americii Centrale. Daca se compara cresterea PIB-ului, protestele sociale si decesele, Nicaragua se remarca definitiv intr-o regiune infiltrata de traficanti de droguri, traficanti de migranti in SUA si bande, trei vectori care, desi se hranesc unul pe altul si coopereaza, nu sunt la fel. Nicaragua are mai putine morti violente decat renumita Costa Rica. Cifrele nu par insa sa schimbe o realitate asezata in alte sfere si relatii de putere intr-o tara particulara in organizarea sa interna si inserata intr-un moment regional decisiv.
Frontul Sandinist de Eliberare Nationala (FSLN) a fost o revolutie tarzie in contextul Americii Latine si in cel al Razboiului Rece. Triumful sau a venit la 20 de ani de la sosirea la Havana a lui Castro si a „barbilor” sai, cand ideile revolutionare deja paleau in fata declinului socialismului real. A trecut un an pana cand Reagan a ajuns la Casa Alba, de unde nu a ezitat sa finanteze ilegal gruparile de opozitie „La Contra”.
Revenirea FSLN la guvernare in 2007 nu a insemnat restabilirea prin urne a romanticului gherilier care a rasturnat Somozismo si a cedat democratic puterea in 1990 liberalei Violeta Chamorro. Ca sandinismul este ceea ce reprezinta astazi, printre altii, oponentii Sergio Ramirez, Pr. Ernesto Cardenal, poetul Gioconda Belli sau fostul comandant Dora Mara Tillez. Ramirez avea sa fie candidat la presedintie in 1996 pentru Miscarea de Reinnoire Sandinista, iar de atunci s-a dedicat complet vocatiei sale literare, desi fara sa-si piarda vreodata interesul si melancolia fata de soarta tarii sale. Experienta sa va fi povestita cu maiestrie in memoriile sale politice, „Adi’s Muchachos”.
Intre timp, Ortega si vicepresedintele si sotia sa, ezoterica Rosario Murillo, au stabilit un regim corporatist bazat pe un echilibru tacit intre camerele de afaceri, clientelism social si sprijinul pentru grupuri parastatale in apararea Guvernului. Acestia din urma sunt acuzati de unele dintre decese in aceste zile. Guvernul are loialitatea unei Armate si a unor forte de securitate pe care le rasfata si care se nasc, in esenta, din gherilele care au preluat puterea in 1979.
Pe frontul intern, este in Universitate, in Biserica si in corporatiile de afaceri unde Ortega are calcaiul lui Ahile. Pana de curand, Conferinta Episcopala din apropiere a cerut incetarea represiunii dupa ce a adapostit protestatarii in catedrala din Managua. De asemenea, comunicatele fostelor organizatii patronale aliate sunt lipsite de ambiguitate. Ele pot fi chiar citite ca un scenariu a ceea ce Ortega trebuie sa faca pentru a-si recastiga sprijinul: clarificarea ce sa intamplat, epurarea agentiilor de securitate si incetarea persecutiei si represiunii. Demisia puternicei sefe de politie, Aminta Granera, precum si apelul ambigu pentru o masa de dialog, indica faptul ca Ortega cauta acea iesire. Ne confruntam cu un regim care va supravietui doar daca este capabil sa restabileasca echilibrul care a alimentat interese diverse si contradictorii.
Fata de miscarile de opozitie, trebuie mentionat ca nici SUA, nici Mexic nu vor sa riste o criza a migratiei din America Centrala in plina renegociere a NAFTA, cu atat mai putin intr-un an electoral in Mexic si aproape de „termenul mijlociu” legislativ. In SUA, Trump a precizat deja ca acesta este un punct esential pentru a-si oferi sau nu binecuvantarea noului acord. Paradoxal, Ortega mai are puterea de a juca, la 39 de ani de la rasturnarea lui, rolul noului Somoza. Acel dictator care vindea o stabilitate care, pana la urma, s-a dovedit a fi falsa.
