Ma zbat in fiecare an intre dorul de Mare si dorul de Munte. Cu muntele am cam rezolvat. Am ajuns sa ma duc, cel putin vara, aproape in fiecare week-end. Dar cu marea ce ma fac?
Anul trecut am renuntat de tot la mare, pentru a merge 2 saptamani prin tara, in special la munte, si drept urmare, anul asta m-a lovit un dor nespus de mare, de plaja, de valuri, de balaceala… de tot ce inseamna mare.
Asa ca am ales anul acesta sa merg in vacanta si la munte, si la mare. In momentul asta ar trebui sa fiu undeva pe cararile din Fagaras, dupa care saptamana viitoare ma voi indrepta spre mare.
Cand visam cu ochii deschisi la reintalnirea cu marea, gandul mi-a zburat instantaneu la o mare… un pic mai mare. 🙂 Ati ghicit, oceanul… mai exact prima mea intalnire cu el.
Se facea ca era vara anului 2000, dupa primul an de liceu, cand mama a facut eforturi si m-a trimis intr-o excursie de 2 saptamani care era traditie la liceul nostru. Se faceau niste cursuri de vara la un colegiu in Cambridge, eram gazduiti de o familie de acolo, evident contra cost (muuult cost), in timpul saptamanii faceam cateva excursii scurte, iar in weekenduri se mergea la Londra, Stratford upon Avon, Warwick si…. Yarmouth.
Excursia la ocean era planificata in ultimul week-end, exact inainte de plecare. Evident, fiind prima iesire din tara, am cheltuit toti banii rapid, si am ajuns la final cu 0 bani, 0 lei, mai exact 0 lire, 0 penny. 🙂
Desigur, prima intentie a fost sa renunt sa merg, insa cand i-am spus profesoarei nici n-a vrut sa auda. I-am spus ca nu am bani si mi-a dat in avans 5 lire care mi i-ar fi returnat a doua zi de la nu stiu ce excursie. Cica sa ma descurc cu ei.
Ceea ce era amuzant era ca se pleca in excursie duminica dumineata, cu un autocar care pleca din centru, si noi trebuia sa ajungem de la mama naibii de unde stateam in nu stiu ce cartier. Buun, toate bune si frumoase, numai ca deja eram experta si stiam ca autobuzele nu circula duminica dimineata asa devreme, pentru ca o patisem cu un week-end inainte, cand a trebuit sa luam taxiul.
Deci si prin urmare, trebuia repetata schema cu taxiul, doar ca de data asta, colega mea de camera m-a anuntat ca ea nu mai vine, ca mai are bani si vrea sa mearga la cumparaturi, asa ca am ramas cu buza umflata, neavand cu cine sa impart plata pentru cursa cu taxiul.
De ajuns, trebuia sa ajung, asa ca nu am avut incotro, am sunat dimineata la taxi si a venit sa ma ia. Eu, cu o voce inocenta, i-am zis frumos soferului sa o ia spre centru si sa ma duca de 5 lire. :))) Nu stiu cum Doamne iarta-ma am fost asa descurcareata, ca acuma imi sta mintea cand ma gandesc.
Soferul, crezand probabil ca sunt localnica, pentru ca eu desteapta imi pusesem in aplicare accentul britanic, a inceput sa tipe la mine: „Pai ce? Tu nu stii ca doar pornirea e 3 lire” Eu: „Errrr……no?!”. Ce-o fi zis? „Ce naiba mai vrea si sarantoaca asta de la mine?” :)))
Dar a pornit. He, he, asta e tot ce conta. Acuma, in timp ce el facea stangi si drepte pe acolo, eu ma rugam sa ajunga pana in punctul din care stiam sa ajung pe jos. Cum ma uitam eu asa cu ochii bulbucati pe geam, intr-o rampa il vad ca opreste si zice: „Ei, gata, pana aici a fost.” :))) Un fel de „pana aici ai platit”.
Ii dau omului ultimii mei bani, cele 5 lire pretioase, si cobor. Nu recunosteam nimic. Dar ce era sa fac? Am inceput sa urc dealul incet incet, si in final… ta-daaa… in fata mea apare exact locul la care speram. De aici era, mai mult sau mai putin, „pis av cheic” 🙂
Ah, sa nu uit, era cam ora 7 sau 8 dimineata. Si la ora aia duminica, nu am intalnit decat un drogat imprastiat pe un trotuar.
Tin sa zic ca sunt cel mai fricos om de pe pamant, si acu la 26 de ani, si atunci la 16. Cu cateva seri in urma, ma dusesem la film in centru si trebuia sa ma intalnesc acolo cu alti colegi. Dar cand am ajuns in centru, am pierdut ultimul autobuz spre mall si alternativa era traversarea unui parc, in conditiile in care deja era intuneric. Am mers ce am mers si la un moment dat aud ceva din niste boscheti. Ei, atata mi-a trebuit, am luat-o la sanatoasa intr-un hal, de ziceai ca vreau sa castig la 100 de m garduri, si nici ca m-am oprit pana in fata mallului.
In aceasta idee, imaginati-va cum mergeam eu la ora aia pe strada pustie, si cam cum m-am speriat cand am vazut drogatul ala de avea vreo 20 de piercinguri pe fata. Am avut noroc, probabil era prea high si era foarte pasnic.
Mai departe aveam de trecut cea mai grea incercare. Trebuia sa trec pe langa parcul Parker’s Piece, unde tocmai aflasem ca fusese omorata o studenta cu cateva seri in urma. Great! Just what I needed! Am trecut mai mult in fuga pe langa parc, cu picioarele tremurandu-mi, si intr-un final apoteotic am ajuns, dupa vreo ora si ceva de mers, la autocar.
Cand am ajuns insa sa vad prima data oceanul, mi-am dat seama ca toate astea au meritat, ba mai mult, s-au transformat intr-o poveste pe care mereu o relatez cu mana pe burta de ras, chiar daca atunci n-a fost prea amuzant.
Yarmouth este un oras statiune de la Marea Nordului, dar marea fiind deschisa spre ocean, pot sa zici ca e la Oceanul Atlantic.
Scopul excursiei era sa vedem oceanul, bineinteles, si sa vizitam si Centrul de Sea life care se pare ca e foarte frumos. Din pacate nemaiavand bani, nu l-am putut vizita, si impreuna cu alte 2 colege de soarta ne-am dus frumos pe plaja, ne-am suflecat pantalonii si am incercat oceanul cu degetul. 😀
Pe urma am lenevit pe mal si ne-am clatit ochii cu orizontul. Dupa ceva timp, o colega descopera 2 lire in buzunar. Hurraaay! Zice, hai sa luam inghetata. Vreau sa va spun ca si acuma visez cu gura apa la inghetata aia, cea mai buna inghetata din lume. In toti astia 10 ani n-am mancat inghetata mai buna. Evident ca am macat jumi juma si cand am terminat-o nu ne saturasem, asa ca ne-am dus sa-i asteptam pe ceilalti sa iasa din centru si am facut cheta ca sa ne luam inca o inghetata :))A doua cred ca a fost si mai buna.
Excursia asta mi-a ramas la suflet, pentru ca mi-am dat seama ca atunci cand n-ai bani, ies niste intamplari de pomina si te bucuri mult mai mult de ceea ce faci si vezi. Si la urma urmei, rasaritul, plaja, muntele, toate sunt gratis. The best things in life are free! Nu-i asa?
Si acum apropos de dilema mea de care ziceam la inceput, voi ce iubiti mai mult? Marea sau Muntele?
In poza mai putin clara sunt chiar eu, la Yarmouth, acum 10 ani, intr-o pozitie cel putin suie. Mi-a placut atat de mult incat am fotografiat acum poza pe care o aveam in album. 🙂
