Uneori , o epoca poate construi mult si nediferentiat dintr-un exces de sincronism dar la noi ea a avut prea putin duh intemeietor ca sa poata intruchipa un stil . Si totusi exista in mult mitizatul Bucuresti , asemenea locuri , unde strazile nu si-au gonit amintirile .

Locuri ce declanseaza in sufletul privitorului , o atmosfera creatoare aflata undeva , departe de multimea dezlantuita . Este un camin veritabil , un colt de reculegere estetica ivit din propria cenusa , intr-un oras care nu mai crede demult in miracole . Se numeste British Gallery si include si FotoCabinetul , a carui disparitie din vechiul amplasament , pe strada G.Enescu parea a fi un simplu fapt divers plutind in indiferenta generala . Din fericire , acest lucru nu s-a intamplat . Locuinta din strada Paris 14A inseamna in limbaj modern , un model de concept-store , dar aceasta titulatura nu i acopera intru totul semnificatia .

Edificiul e un reper deopotriva estetic si architectural , un necesar exercitiu de civilizatie a privirii . Modul in care e amenajat interiorul , fiecare obiect ce-l populeaza de la mobila pana la decoratiuni , haine , portelanuri sau ineditele casute cu papusi sunt in totalitate importate din spatiul Albionului si reconstituie acel inconfundabil british-lifestyle .

De altfel , o utila intoarcere spre trecut , singurul care are substanta , cum spunea la botezul sau , Andrei Plesu , invitat special al seratei .De la o vreme se simte mai apropiat de aceia care au gustul trecutului , care stiu sa-l restaureze , fara a mai imprumuta chipul si , cu atat mai putin , melancoliile unor esteti imberbi . Un asemenea personaj este artistul-fotograf Eugen Ciocan care , impreuna cu scenografa Irina Solomon a amenajat acest spatiu in colaborare cu British Gallery . E de fapt , o sugerare la o alta dimensiune , a modului de viata englezesc.

O posibila alternativa la invazia kitch-ului contemporan si a lipsei de stil a generatiilor actuale ce au uitat pesemne, ca locuirea e mai ales un act spiritual , nu doar un simplu refugiu . Eugen Ciocan are in fiinta sa ceva din amprenta eroilor lui S.Maugham ori Angus Wilson, purtandu-si cu eleganta surasul si manusile deopotriva , naturi introspective , inzestrate cu un anume simt al descoperirii lucrurilor esentiale .

Strabatand interioarele te simti inconjurat de acel spirit of the age ce se preumbla lin printre fotografii , orologii , jobene , oglinzi , dantele , candelabre si alte vesminte . Intr-una din camere e amenajat Fotocabinetul , purtand semnatura amfitrionului , un autentic catehon ( cum l-a numit Andrei Plesu , explicand asistentei cat e de important acest personaj mitologic ce sta in calea cavalerilor Apocalipsei , incercand sa amane fie si pentru o scurta vreme inexorabilul sfarsit al lumii ) .

Asa cum spune artistul , FotoCabinet si British Gallery ofera un cadru propice acestei priviri regeneratoare . Atat privirea spre sine , prilejuita de arta portretului interbelic , cat si privirea in jur , care in traditie britanica presupune armonizarea dintre ritualurile zilnice si ambientul vizual , dintre traditie si modernitate ambele pot aduce un moment de reflectie asupra stilului in care vrem sa traim . Daca orice povestire in imagini si lucruri contine en miettes o alta , atunci aceasta e si legea intima a amfitrionului nostru .

Iata de ce pentru Eugen Ciocan trecutul nu e doar un simplu spectacol al ruinelor , ci o necesara marturie . El a stiut sa ( re ) gaseasca acea luminoasa frumusete a fericirilor traite , cum ar fi spus Amiel . Toate aceste obiecte povestesc pentru a trai , povestea le da iluzia vietii . Participand la istorisirile lor , artistul ia cu sine o farama din misterul ce le protejeaza . Intr-un astfel de spatiu poti patrunde fara teama de a savarsi o impietate .

A-l cunoaste indeaproape poate deveni si un exercitiu terapeutic . Efemeritatea e lesne depasita , gratie unei priviri ce poate sa reconstituie intregul . Eugen Ciocan nu a facut decat sa imprumute acestui lacas semnele interioritatii sale . De altfel el recunoaste ca , in unele tablouri , fotografii sunt mai multe nostalgii decat pe cheiul vreunui port levantin . In tot ceea ce a intreprins el s-a opus fenomenului de distructie a imaginii , a memoriei ei , pentru a pastra nealterata posibilitatea unui dialog cu exteriorul , cu celalalt .

A face escale in arhipelaguri uitate , a le transfera acestora lumina gandurilor tale iata dar argumente ce-l transforma pe amfitrionul nostru intr-un matein , un alt generator de spatii posibile . Intr-o lume supusa fragmentarii , cliseelor comportamentale el mai afla ragaz sa provoace la duel inesteticul . Sa incercam a ni-l inchipui peregrin printr-un alt ev , inconjurat de dantele , voaluri si clavecine , onorand invitatia Doamnei de Sevigne , si a-i sluji drept confident la mariajul fiicei sale