Asa cum declara pe blogul personal, pentru tanarul Mustea “bogatia nu inseamna ceea ce ai, ci ceea ce esti”, insa in realitate familia Mustea este printre cele mai instarite din Vrancea si mai mult de atat, este si ginerele ex-presedintelui Camerei de Comert din judet, Horia Furtuna.
Desi se poate lauda cu titluri universitare prestigioase (coleg cu EBA la Universitatea James Madison din Virginia, SUA) si cu resurse financiare considerabile garantate de tatal si socrul sau, notorietatea si-a construit-o pe numele tatalui, Ionel Mustea, principalul sponsor al PDL Vrancea. In anii ’90, Mustea senior a fost acuzat de afaceri necurate derulate impreuna cu raposatul Vasile Gheorghe, alias Gigi Kent. Exista surse care sustin ca omul de afaceri a fost cotizantul principal in campania electorala a Elenei Basescu.
Faptul ca Razvan Mustea se considera “un familist convins” se poate observa si peste ocean, in Statele Unite ale Americii, unde tanarul deputat detinea impreuna cu familia sa cel putin doua proprietati, pe care a omis sa le treaca in declaratiile de avere. Conform informatiilor oferite de Block Shoppers LLC, agentie care ofera pe internet situatia proprietatilor vandute in orasele importante din SUA, la 17 ianuarie 2003, parintii si Razvan Mustea au achizitionat in Miami o proprietate in valoare de 440.000 de dolari. La data de 1 mai 2010, aceiasi proprietari au vandut o alta resedinta, tot in Miami, pentru suma de 545.000 de dolari.
Simpatizant al fostului premier, posibilul Ministru al Comunicatiilor, a declarat ca noul Guvern va trebui “sa mearga pe linia reformelor asumate de cabinetul Emil Boc”.
In ceea ce priveste viata personala, in prezent, Mustea jr. este casatorit cu Aura (fosta) Furtuna (farmacista la spitalul SRI din Capitala) si are doi baieti: Matei si Ioan.
Cadru universitar al Universitatii Romano-Americana, tanarul deputat conduce un Range Rover si se caracterizeaza ca fiind un sustinator al egalitatii si solidaritatii intre membrii societatii si mai ales “adeptul dreptatii si al adevarului”.