Cum Sarbatorile de Iarna s-au dus, grija doamnelor s-a indreptat iarasi spre felurite diete si cure de detoxifiere pentru a scapa de „achizitiile” facute in acea perioada.
Pentru o detoxifiere completa a organismului noi iti recomandam ceaiul verde.
Ceaiul verde poate fi folosit cu succes in cura de slabire sau in cura de detoxifiere a ficatului si a organismului. In plus fata de slabirea cu ceai verde, acesta aduce si beneficii certe pentru sanatatea organismului.Ceaiul verde este deosebit de bogat in flavonoizi care ajuta la mentinerea sanatatii.
Beneficiile aduse sanatatii de ceaiul verde au fost pe larg cercetate iar in comunitatea stiintifica gradul de constientizare a beneficiilor aduse de ceaiul verde a crescut foarte mult, ceea ce a condus la noi si noi studii. Astfel, in noiembrie 2004, in baza de date PubMed erau cuprinse mai mult de 1000 de studii legate de ceaiul verde, dintre care aproape 400 erau publicate chiar in timpul anului 2004.
Un studiu din august 2006, publicat in European Journal of Clinical Nutrition, arata ca ceaiul verde este o alegere mai sanatoasa decat aproape orice bautura, inclusiv apa. Aceasta se datoreaza faptului ca, in plus fata de rolul de hidratare oferit de apa simpla, ceaiul este bogat in polifenoli cu rol de protectie impotriva bolilor cardiace. Un studiu japonez publicat in numarul din septembrie 2006 al revistei JAMA sugereaza ca bautorii de ceai verde prezinta un risc scazut de deces din toate cauzele, inclusiv a bolilor cardiovasculare. Studiul a inceput in 1994 si a durat 11 ani. A fost realizat pe 40.530 adulti, cu varste variind intre 40 si 79, la nord-est de Japonia. In aceasta regiune, 80% din populatie consuma pe zi in medie 3 cani de ceai verde.
Comparativ cu participantii care consuma mai putin de 1 ceasca de ceai verde pe zi, cei ce au baut 5 sau mai multe cani pe zi au avut un risc de deces mai scazut in mod semnificativ. Femeile in special beneficiaza de o protectie mai mare legata de riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare (31%), chiar mai puternica decat barbatii (22%). La femei riscul de deces din orice cauza este cu 23% mai mic, fata de 12% la barbati. Riscul de deces cauzat de accidente vasculare cerebrale este cu 62% mai mic la femei si cu 42% mai mic la barbati.
Asadar, aceasta licoare poate fi considerata magica, ea aducand reale imbunatatiri sanatatii organismului, impiedica imbatranirea, elimina toxinele si grasimile si confera energie pe toata durata zilei.