Trupa VUNK a creat, sub anonimat, un oras virtual care a depasit 10.000 de locuitori, o comunitate a oamenilor care vor sa traiasca frumos, cu bun simt si sa-i ajute neconditionat pe cei din jur.  

Totul a inceput in urma cu 2 luni cu zeci de Asi de pica pe care bucurestenii i-au putut descoperi in locuri de poveste, a continuat cu restaurarea prin desen a unor obiective simbol ale Romaniei, cu fapte caritabile si campanii educationale facute sub anonimat absolut. 

“Vunk in Orasul Minunilor” este numele show-ului pe care trupa l-a anuntat pentru 3 octombrie la Sala Polivalenta, show al carui afis a fost facut public astazi si care ii infatiseaza pe Cornel Ilie si pe colegii lui drept super eroi asemeni celor din benzi desenate. 

“In toamna trecuta, toti cei care au fost la concertul nostru spuneau ca nu-si imagineaza cum am putea sa-l depasim ca emotie si spectaculozitate cu urmatorul. Cu o luna jumatate inainte de concertul din acest an, sunt sigur ca pe 3 octombrie va fi mai mult decat a facut orice artist roman in vreun concert. Ne facem vazuti si auziti cum nimeni nu a mai facut-o pana acum. Va fi o inovatie mondiala din punct de vedere al proiectiilor video si va fi primul concert din Romania cu sunet surround, ca la cinema. Cei care vor fi acolo vor face parte dintr-o poveste. Si vor spune povestea mai departe mult timp de-atunci incolo. Va fi odata ca niciodata. O singura data, pe 3 octombrie”, spune Cornel Ilie, liderul trupei VUNK. 

VUNK spune ca Orasul Minunilor este o demonstratie impotriva a tot ce e negativ in noi ca romani, si impotriva tentatiei de a afirma ca nimic nu e bine, nimeni nu face nimic bun; un exemplu ca, si in anonimat absolut, oricine poate fi un super erou transformand lumea din jurul lui in ceva magic. 

Trupa precizeaza ca Orasul Minunilor ca miscare sociala va continua sa existe si dincolo de concertul din 3 octombrie si ca niciunul dintre oamenii implicati in evenimentele offline – de la marii artisti participanti in campaniile de educare si pana la cei care au ajutat la realizarea actelor caritabile –  nu a stiut ca VUNK este in spatele proiectului; toti s-au implicat deoarece cred in aceleasi valori. 

VUNK in Orasul Minunilor, o poveste de concert, va fi o productie care va depasi cu mult desfasurarea de forte din precedentul show  al trupei care a avut loc la Sala Polivalenta, desemnat de presa de specialitate drept €œcea mai mare productie indoor a unei trupe romanesti.” 

Pana pe 3 septembrie, fanii pot cumpara bilete cu o reducere de 15%  fata de pretul normal al biletelor. Biletele sunt disponibile in retelele Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, la ghiseele Postei Romane, la casa de bilete a Salii Palatului si online pe www.iabilet.ro .