Doua carti recente, una un manifest al clasicistului britanic si profesorul din Cambridge Mary Beard, cealalta o lucrare de fictiune a romancierului si designerului de jocuri Naomi Alderman, abordeaza – in moduri diferite – relatia dificila dintre femei si putere.

Cand se aud vocile femeilor? Cand si cum au influenta femeile in sferele publice si private?

In realitate, mesajele lor sunt foarte contradictorii. Beard indica un posibil viitor in care reconceptualizam ce inseamna sa fii puternic si, astfel, cream spatiu pentru ca femeile sa faca o diferenta mai mare in lume. Alderman picteaza un viitor posibil in care femeile au putere – dar puterea lor vine odata cu subversiunea celuilalt sex, in cele din urma nu difera de puterea pe care o exercita astazi barbatii.

Totusi, in moduri mai subtile, ambele carti dezvaluie un adevar comun: ca lucrurile se pot schimba. Privind la istoric si la ipotetic sunt ambele moduri de a aprecia ca structurile actuale de putere nu sunt trasaturi permanente ale experientei umane, ci structuri pe care le cream si le transformam permanent.

Volumul subtire, dar puternic al Beard, Women and Power: A Manifesto , se bazeaza pe doua prelegeri pe care le-a sustinut in 2014 si 2017, ambele concentrandu-se pe reducerea vocii femeilor in sfera publica. La inceputul cartii, Beard relateaza povestea unui lector din secolul al II-lea care i-a cerut publicului sa ia in considerare urmatoarea groaza:

“O intreaga comunitate a fost lovita de urmatoarea suferinta ciudata: toti barbatii au primit brusc voci feminine si niciun barbat – copil sau adult – nu a putut spune nimic intr-un mod barbatesc. Nu ar parea asta teribil si mai greu de suportat decat orice plaga?”

Barba ne spune ca, comparand vocile feminine cu o ciuma, lectorul nu glumea. Discursul public – si dreptul de a vorbi – erau privite ca trasaturi definitorii ale masculinitatii. Sa-i dezbraci pe barbati de vocile lor barbatesti a fost sa-i dezbraci de putere, o putere care nu era extinsa la femei.

Volumul Barbei se bazeaza pe radacinile antice, dar scopul sau nu este sa descrie un trecut strain. De fapt, trecutul pe care il descrie este ingrozitor de familiar. In urmarirea continuitatilor dintre Medusa si Hillary Clinton, intre violul lui Philomela si trolii care ameninta in mod violent femeile sincere pe Twitter (inclusiv autorul insusi), Beard spera sa dezvaluie ,,cat de adanc inglobate in cultura occidentala sunt mecanismele care fac sa taca femeile, care refuza sa-i ia in serios si care ii separa … de centrele puterii. “

Si totusi, mesajul ei este in cele din urma optimist. ,,Nu poti incadra cu usurinta femeile intr-o structura care este deja codificata ca barbat”, scrie ea. Dar ceea ce puteti face – ceea ce trebuie sa facem – este sa schimbati structura.

,,Asta inseamna sa gandesti altfel puterea”, explica Beard. ,,Inseamna decuplarea ei de prestigiul public. Inseamna a gandi in colaborare, la puterea adeptilor nu doar a liderilor. Inseamna, mai presus de toate, a gandi puterea ca un atribut sau chiar un verb (,, la putere “), nu ca un posesia. Ceea ce am in minte este capacitatea de a fi eficient, de a face o diferenta in lume si dreptul de a fi luat in serios, impreuna, la fel ca individual. “

Ca un exemplu, ea arata cele trei femei care au fondat miscarea Black Lives Matter: Alicia Garza, Patrisse Cullors si Opal Tometi. Numele lor nu sunt cunoscute pe scara larga; prin metrica ,,prestigiului public”, ei nu au prea multa putere. Cu toate acestea, au fost extrem de eficiente. Ei fac si au facut deja o diferenta in lume. Au actionat o miscare.

Romanul Puterea lui Naomi Alderman incepe cu o premisa care aminteste de transformarea care a lovit o astfel de groaza in lectorul din secolul al II-lea al lui Beard. Dar in opera de fictiune a lui Alderman, femeile s-au schimbat. In toata lumea, fetele adolescente dezvolta o abilitate electrostatica care le permite sa socheze si uneori chiar sa-si controleze victimele (potential masculine).

Rezultatul este o schimbare radicala a puterii. La inceputul cartii, o tanara fata isi ucide violatorul. In Moldova, victimele sclaviei sexuale isi ucid rapitorii. Pe masura ce puterea se raspandeste la femeile mai tinere si mai in varsta, barbatii trebuie sa se teama pe aleile intunecate noaptea.

Cu o capacitate mai mare a dominatiei fizice a femeilor vine o putere mai mare in mai multe sfere de influenta, inclusiv in politica, religie si criminalitate organizata. Insa rezultatul nu este, categoric, o lume mai armonioasa si mai nutritiva. Atrocitatile raman familiare: coruptie, deturnare, hartuire, chiar si viol. Pur si simplu victimele sunt barbati, iar autorii sunt femei.

In lumea Alderman, dobandirea puterii de catre femei nu schimba puterea in sine. ,,Puterii nu-i pasa cine o foloseste”, explica un capitol. Mai tarziu, doua personaje, un barbat si o femeie, incearca sa dea sens femeii si barbatului care le-au facut nedreptati. – De ce au facut-o? se intreaba. ,,Pentru ca ar putea”, este raspunsul pe care il dau. ,,Acesta este singurul raspuns care exista vreodata”, ni se spune.

Transformarea in putere pe care Beard o prevede nu este cea realizata in lumea viitoare a lui Alderman. In lumea Puterii , puterea ramane un atribut al indivizilor, ceva pe care unul il are. Cu toate acestea, maiestria romanului lui Alderman consta in flexibilitatea conceptuala pe care o dezvaluie.

La sfarsitul cartii, un personaj explica faptul ca ,,uneori un tip este mai bun la asta decat o femeie – mai putin amenintator; sunt mai buni la diplomatie”. Si pana in acel moment din carte intelegem – desigur ca sunt, femeile sunt prea puternice, prea predispuse la agresiune. “Te-ai gandit la psihologia evolutionista a acesteia?” intreaba o femeie care scrie multi ani mai tarziu, cand puterea electrostatica a femeilor a devenit un fapt familiar al vietii. ,,Femeile – cu bebelusi pentru a se proteja de rau – au trebuit sa devina agresive si violente.” Are perfect sens. Pe parcursul cartii, Alderman a schimbat modul in care gandim despre masculinitate, feminitate si capcanele puterii.

In diferitele lor moduri – una istorica, una ipotetica – Beard si Alderman evidentiaza ambele moduri in care femeile de astazi nu au putere si ambele indica un viitor diferit. Barba ne spune ca trebuie sa refacem structurile de putere codificate ca masculine; Alderman ne arata problemele care provin de la acest tip de putere, chiar daca femeile ar putea sa o aiba. Dar ambele carti indica in cele din urma posibilitatea schimbarii – Barba oferind un nou concept de putere; Alderman, aratandu-ne ca conceptele noastre sunt intr-adevar capabile de schimbare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here