Nu mi-am propus niciodata sa numar momentele in care m-am trezit in fata mea cu una bucata cuplu fierbinte care nu isi mai poate stapani hormonii si isi impartaseste trairile fizice cu celelalte zeci de persoane nevinovate de iubirea lor, dar daca as indrazni sa o fac mi-ar trebui cateva maini in plus.
In aceasta lume exista doua tipuri de oameni: cei care nu inceteaza sa imbratiseze si introvertitii de neatins. Daca iesi cu o persoana din primul grup, ea va sari in bratele tale imediat ce te va vedea, te va imbratisa si te va saruta si nu va pierde nicio ocazie de a-ti arata cat de mult te iubeste. O persoana din cel de-al doilea grup, totusi, nu poate suporta intruziunea in spatiul sau personal, chiar si atunci cand vine vorba de cei dragi si rareori vor fi dispusi sa-ti arate afectiune in public – cum ar fi un sarut pe obraz.
In aceasta lume exista doua tipuri de oameni: cei care nu inceteaza sa imbratiseze si introvertitii de neatins. Daca iesi cu o persoana din primul grup, ea va sari in bratele tale imediat ce te va vedea, te va imbratisa si te va saruta si nu va pierde nicio ocazie de a-ti arata cat de mult te iubeste. O persoana din cel de-al doilea grup, totusi, nu poate suporta intruziunea in spatiul sau personal, chiar si atunci cand vine vorba de cei dragi si rareori vor fi dispusi sa-ti arate afectiune in public – cum ar fi un sarut pe obraz.
Recunosc ca, inainte sa aleg subiectul cu pricina, m-am temut ca nu cumva sinceritatea mea sa ofenseze sau sa ma situeze intr-o lumina extrem de proasta: risc incadrarea in tipologia femeii imbatranite prematur sau frustrate ca nu are si ea cu cine sa se sarute in public.
De aceea, tin sa va marturisesc ca nu e cazul niciuneia dintre variante, ci este doar o treaba de gust, iar gusturile nu se condamna, doar se discuta.
Pe de alta parte, sunt extrem de fericita ca exista inca multi cei care imi impartasesc parerea…
Asadar, nu e mare eveniment, dar exista o limita a afectiunii pe care multi dintre indragostiti o intrec cu emfaza de genul: “na, ma ca nu ne pasa”.
Si se preling, contopindu-se si facand schimb de fluide pe usile de la metrou, intre zeci de oameni lipiti unii de altii, in autobuze, la cinema sau efectiv pe strada.
E minunat sa te iubesti, si mai minunat e sa stie toata lumea cauza fericirii tale, dar exista o conditie fireasca si implicita a afectiunii – e intima de cand e lumea asta. Sentimentele, atractia sexuala au nevoie ele insele, pentru a-si pastra farmecul, de secretizarea lor, de unicitatea manifestata departe de ochii lumii.
Iubitii din toate timpurile s-au intalnit in taina, chiar si atunci cand ceilalti stiau de povestea lor. Fiecare sarut si fiecare mangaiere mai aprinse trebuie pastrate sub aerul usor misterios al exceptionalului.
Iar iubirea sau atractia dintre un barbat si o femeie nu prea se demodeaza. Sunt de acord sa ne simtim liberi, pledez si sper sa fim din ce in ce mai liberi din toate punctele de vedere, apoi astept de la ceilalti sa renunte cat mai repede la prejudecatile de tot felul, dar sunt anumite limite pe care, ca multi altii, nu le pot trece.
Un sarut discret, o imbratisare calduroasa, priviri incarcate de energii emotionale sau chiar si sexuale, atingerea unei maini printre oamenii care isi traiesc viata prin orasele aglomerate este perfect normal.
Insa, aproape dezbracarea partenerului la cinema si scoaterea unor sunete pasionale mi se pare deja putin prea mult. DIn pacate si, la o prima vedere de neinteles, prima reactie a celui care este obligat sa vada sau sa auda zbuciumul idilic se concretizeaza intr-un fel de aversiune fizica, dezgust.
Subit, ceea ce ar trebui sa fie o parte din definitia frumosului, se urateste si intra in intimitatea celui de langa, cu bocancii. Practic, cand doua intimitatii diferite (una dintre ele dusa la extrema) se intalnesc, avem de-a face cu derizoriu, cu ridicolul.
