Nou-nascutul, desi are un sistem vizual complet dezvoltat, nu poseda toate abilitatile vizuale necesare. Capacitatea de a misca ochii in directia dorita, de a focaliza la o anumita distanta, de a recunoaste obiecte si persoane, de a percepe culorile si imaginile in spatiu se dobandesc treptat, de-a lungul primului an de viata.

Imaginile transmise la scoarta cerebrala trebuiesc transformate in informatie vizuala, ce este utilizata in scopul intelegerii lumii inconjuratoare si interactionarii corespunzatoare cu aceasta.

Dezvoltarea sistemului vizual al nou-nascutului incepe din perioada prenatala. Stilul de viata al mamei, expunerea la factorii de mediu, dieta adecvata, suplimentele nutritive necesare, odihna corespunzatoare, sunt importante, influentand buna dezvoltare a sistemului nervos si a organelor, incluzand ochii.

Fumatul, consumul de alcool sau de medicamente fara avizul medicului sunt la fel de daunatoare. In fumul de tigara s-au identificat aproximativ 4000 de substante chimice, incluzand monoxidul de carbon, o toxina fetala cunoscuta. Atat fumatul cat si consumul de alcool in timpul sarcinii au fost asociate cu un risc crescut de strabism.

Medicamente uzuale, precum aspirina, administrate in special in primele 3 luni de sarcina pot avea un impact negativ asupra dezvoltarii intrauterine a fatului, crescand riscul de greutate mica si probleme la nastere, greutatea mica la nastere fiind un factor de risc cunoscut pentru afectiunile sistemului vizual la sugari.

La nastere ochii bebelusului par foarte mari, ei avand deja 75% din marimea de la adult. Nou-nascutul trebuie examinat pentru excluderea prezentei unei eventuale cataracte congenitale sau a altor afectiuni neonatale. Desi rare, acestea necesita investigatii, depistarea si tratarea lor precoce ducand la minimizarea impactului asupra dezvoltarii vederii nou-nascutului.

Conjunctivitele neonatale determinate de o infectie bacteriana sau virala, determinate de germeni aflati in tractul genital al mamei pot fi foarte grave, ele trebuind sa fie recunoscute si tratate prompt. Cei mai frecventi agenti bacterieni intalniti, care pot produce grave afectari ale ochilor, sunt gonococul (Neisseria gonorrhea) si clamidiile (Chlamidia trahomatis). Profilaxia lor se face prin administrarea, in primele minute dupa nastere, a picaturilor cu nitrat de argint.

La nastere, bebelusul nu poate percepe culorile, datorita dezvoltarii incomplete a cailor nervoase ce transmit informatia vizuala. Vederea nou-nascutului este doar in alb, negru si nuante de gri. De asemeni, nou-nascutul nu poate acomoda, nu poate focaliza pe obiecte apropiate, incluzand fata parintilor.

In prima luna de viata ochii nou-nascutului nu sunt foarte sensibili la lumina. Cantitatea de lumina necesara pentru a deveni vizibila ochilor unui nou-nascut este de 50 ori mai mare decat cea necesara ochiului adult. Faptul ca bebelusul nu reactioneaza la aprinderea unei lumini in camera la aceasta varsta nu este anormal.

Nou-nascutul este capabil sa recunoasca chipul mamei pe baza contrastului dintre linia fetei si mediu. S-a dovedit ca acesta prefera chipul mamei, celui al altor persoane, in special asociat pastrarii modului de aranjare a parului, schimbarea coafurii ducand la anularea acestei preferinte.

Tot in prima luna de viata, mai exact, chiar la o saptamana dupa nastere, nou-nascutul incepe sa perceapa culorile – rosu, portocaliu, galben, verde. Culorile albastru si violet sunt „achizitii vizuale” mai tardive, culoarea albastra avand lungimea de unda mai scurta si mai putini fotoreceptori in retina umana.

Aliniamentul axelor oculare este destul de instabil la nastere, devierea unui ochi fiind frecventa la nou-nascuti in primele 3 luni de viata. In jurul varstei de 4 luni totusi aceasta se stabilizeaza, persistenta deviatiei dupa aceasta varsta necesitand un consult oftalmologic fara intarziere.

In lunile 2 si 3 de viata sistemul vizual al nou-nascutului se dezvolta major. Acuitatea vizuala creste iar coordonarea miscarilor binoculare se imbunatateste. Ochii bebelusului incep sa urmareasca obiectele in miscare si sa caute lucrurile pe care le vede. Recunoasterea persoanelor cunoscute devine posibila, nou-nascutul percepand acum trasaturile fetei – forma nasului, gurii. O camera luminoasa, vesela, decorata cu multe culori si forme, stimuleaza dezvoltarea vederii.

In acest stadiu de dezvoltare se dezvolta miscarile conjugate ale ochilor pentru fixarea unei tinte si creste sensibilitatea retiniana la lumina – la varsta de 3 luni pragul de detectie al luminii scade la o valoare de doar 10 ori cea a adultului, astfel incat pentru orele de somn devine necesara stingerea becului.

In lunile 4-6 de viata dezvoltarea este foarte rapida, acuitatea vizuala crescand de la 0,05 la nastere la 0,8 la 6 luni. Perceptia culorilor devine similara celei a adultului, cuprinzand intreaga paleta de culori. Perceptia spatiala – aprecierea distantei la care un obiect este situat precum si coordonarea ochi-maini se imbunatatesc, permitand localizarea si ridicarea rapida a unui obiect precum si ducerea acestuia la gura. La varsta de 6 luni este indicat primul consult oftalmologic in vederea testarii acuitatii vizuale, alinierii corecte a axelor oculare sau a depistarii unei eventuale cataracte sau a altor afectiuni congenitale.

Lunile 7-12 reprezinta o perioada importanta a dezvoltarii, sugarul invatand sa-si coordoneze vederea cu miscarile corpului. Apreciaza mai exact distantele, fiind mai abil in a apuca si ridica obiecte. Fiind perioada in care incepe sa exploreze spatiul este si momentul in care o serie de accidente se pot intampla, cu posibila implicare oculara. Tot acum irisul incepe sa-si schimbe culoarea; culoarea albastra a acestuia, prezenta la nastere se datoreaza faptului ca, initial, pigmentii irieni bruni sunt incomplet dezvoltati. Treptat, irisul produce mai mult pigment brun care va schimba culoarea ochilor din albastru in maron, verde sau gri.

Ce semne ar trebui sa va ingrijoreze:

* Pupila alba – poate indica prezenta unei cataracte congenitale sau a unei alte formatiuni ce obstructioneaza axul vizual; risc crescut de ambliopie, necesita prezentare de urgenta

* Sensibilitate crescuta la lumina – semn al unei presiuni intraoculare crescute

* Lacrimare excesiva – canal lacrimal obstructionat

* Unul sau ambii ochi continua sa devieze chiar dupa varsta de 4 luni – strabism, risc de ambliopie

* Ochi rosu, cu secretii – semn de infectie oculara

Aparitia oricaruia dintre aceste simptome indica necesitatea prezentarii imediate la un consult oftalmologic pediatric.

Cum puteti contribui la buna dezvoltare a sistemului vizual al bebelusului dumneavoastra?

* Nu utilizati medicamente in timpul sarcinii, nici chiar suplimente nutritive sau preparate homeopatice fara acordul medicului dumneavoastra.

* Renuntati complet la tigari si alcool pe parcursul sarcinii – nu exista date certe asupra cantitatii de alcool care poate fi consumata fara efecte asupra fatului; atentie la expunerea pasiva la fumul de tigara!

* Pentru a incuraja interactiunea vizuala cu bebelusul dumneavoastra pastrati-va aspectul coafurii

* Decorati camera nou-nascutului cu mobila si desene in culori si forme contrastante, vesele. Pozitionati deasupra patutului o jucarie mobila, in culori vii.

* Adaugati mereu ceva nou camerei sau schimbati pozitia mobilierului.

* Tineti lumina aprinsa atunci cand este in stare de veghe si vorbiti cu el in timp ce va deplasati prin camera.

* Lasati-va bebelusul sa se odihneasca pe spate in timpul somnului, dar pozitionati-l pe burtica atunci cand este treaz – atat functiile motorii cat si vizuale sunt stimulate, aceasta pozitie avand si un grad de siguranta crescut.

* La varsta de 6 luni, prezentati-va cu bebelusul la primul consult oftalmologic.

* Pe masura ce se dezvolta, in a doua jumatate a primului an de viata, asezati-l pe podea inconjurat de jucarii viu colorate, dar la distanta mai mare decat lungimea bratului, incurajandu-l sa se deplaseze pentru a le lua in maini. Atentie la marimea jucariilor, cele prea mici pot fi inghitite si la materialele din care sunt confectionate. Nu il lasati niciodata nesupravegheat in aceste conditii!