Nina Cassian a ajuns la acel ceas olimpian , egal cu sine insusi , care ingaduie si chiar invita la confesiuni , la recapitulari , la reconstituirea unui itinerar spiritual foarte personal .

Ea e una din acele figuri cu o alura particulara ce mai pot sa-si asume erorile trecutului ; in glasul ei vorbeste nu numai frumosul , ci si adevarul , atat de incomodul adevar , in numele caruia a jertfit nenumarate prietenii si iluzii . Adevarurile cele mai neplacute pot fi rostite cu eleganta si curtoazie . Ironia e adesea o arma mai redutabila decat sinceritatea frusta .

La Nina Cassian exercitiul indelung al poeziei a rafinat mijloacele de exprimare a placerii , a voluptatii eului contemplat , ca si al frustrarilor , al angoasei (ne)marturisite ( v. in acest sens , evolutia sa literara mai ales dupa depasirea momentului obsedantului deceniu si a literaturii comandate ) . In numele pasiunii ei pentru un adevar netrucat ( mai ales in anii 70-80 ai festivismului protocronist si cultului primitiv al personalitatii ) ea a trebuit sa infrunte toate riscurile , sustinandu-si credintele , desfiintand prejudecatile , necrutand fariseismul colegilor , afisandu-si entuziasmele si respingerile .

De altfel , dupa disparitia celui de-al doilea sot , Al. I. Stefanescu , independenta opiniei a fost conditia insasi a existentei sale , legitimarea ei literara ( dupa aflarea vestii arestarii si asasinarii in inchisoare a prietenului sau , ing. Gheorghe Ursu , si stabilirea ei la New York in 1985 ) . Pentru Nina Cassian , realitatea e unul din criteriile fundamentale ale celui investit cu puterea scrisului ; ea este vasta si cuprinde nu doar ce se afla indicat precum o eticheta de birou , sau o sigla intr-un dictionar oarecare . Cea care in tinerete aderase la suprarealism , impreuna cu Vladimir Colin , si scria dezinvolt la scara 1/1 stia ca sangele tanar face versul tanar .

O asemenea stare care nu e numai de spirit cauta in consonanta , expresia insolita : si era lumina , si era lumina / ca-ntr-un pahar de ceai in care-a explodat o albina . Scriitoarea isi recompune viata sub forma unui caleidoscop din care , fragmentele cu personaje negative , culpabile au fost atent puse sub semnul echivocului . Le aminteste fugar insa cu o frivolitate care o face demna de pana unei fiice a lui Saint-Simon . Dupa cum a mentionat si in luxuriantele sale memorii , pe toata durata devierii ei proletcultiste , dar si in anii urmatori gloriei sale din motive abil estompate , de la imnurile furtunosilor ani 50 , la avalansa poemelor in limba sparga , Nina Cassian n-a vietuit nicidecum in turnul de fildes al creatorului solitar , indeajuns de orgolios spre a-si dispretui epoca .

Autoarea a declarat in repetate randuri ca isi asuma intreaga vina a trecutului sau de trista faima literara , incepand cu anii cand clama cu verva juvenila ca Horea nu mai este singur , ci dimpotriva , e inconjurat de veghea pioasa a noilor generatii , si ajungand la perioada cand mai spera inca intr-o reintoarcere a vechii utopii , a fericirii popoarelor , pentru care fusese in stare sa-si sacrifice toate placutele ei preocupari burgheze . In acelasi timp , prietenia si uneori mai mult decat atat , vizavi de confrati precum Eugen Barbu , Marin Preda sau actualul academician Nicolae Breban pe atunci un fervent admirator al maiestriei verbului sau demonstreaza ca timpul n-a fost pana la capat un bun sfatuitor al distinsei noastre scriitoare . Profitand de pozitia inalta pe care o avusese la inceputurile ei literare , Nina Cassian si-a confectionat treptat o armura de protectie impotriva oricaror eventuale atacuri , denigrari sau indiscretii , venite din partea fostilor colaboratori si apropiati .

Disparitia sotului , Al.I.Stefanescu , alaturi de care reusise sa traverseze fara remuscari o intreaga epoca de regrese si servitute a condeiului n-a fost decat preludiul unei amare si regretabile descoperiri : aceea ca regimul pe care-l glorificase , cladindu-i un soclu inexpugnabil , nu era decat rodul unei prea febrile imaginatii , si instinct politic exacerbat . Pe de alta parte , cum a afirmat si la lansarea volumelor , cititorii vor putea gasi in cuprinsul lor , insasi biografia mea , deoarece toate lucrurile sunt traite , n-am inventat nimic ; ele sunt viata mea la lumina , care cuprinde si intuneric si esec . Asemenea si altor exilati pe lungul drum al rememorarilor eliberatoare (v. cazul lui Petru Dumitriu sau Ben Corlaciu ) si ea a fost prizoniera mistificarilor si propagandei exersate cu abilitate de functionarii puterii .

Se cuvine amintit aici , deosebita inraurire pe care a avut-o asupra debutului ei scriitorul Ion Barbu , vechiul ei mentor , care i-a supervizat in urma cu 60 de ani intaiul ei volum de versuri , La scara 1/1 . De atunci poeta a trecut prin diferite etape si clarificari ideologice , beneficiind de opiniile nu totdeauna elogioase ale unor redutabile voci din interiorul sistemului pe care ea il ilustrase cu atata pregnanta : Paul Georgescu , Ovid S. Crohmalniceanu si Lucian Raicu . In 1950 poeta primea Premiul de Stat pentru proza , iar mai tarziu in 1969 , Premiul Uniunii Scriitorilor , fapt ce indubitabil ii amplifica senzatia de scriitor agreat de putere si mai mult de favorit in competitia cu alti colegi . In 1985 , a fost invitata in America , datorita unei burse Soros , ca visiting profesor la New York University ; la putina vreme va afla despre disparitia in conditii tragice a prietenului sau si drept urmare , va opta pentru despartirea de sistem si implicit pentru recastigarea demnitatii pierdute . Dupa aceea data a urmat un exil presarat cu destule surprize si incercari de reabilitare a fostelor ei legaturi literare , dar care insa n-au putut sterge intru totul amintirea vechilor ei simpatii politice .

Scriitorea si-a pastrat pana la venerabila varsta de 84 de ani icinoclasmul anilor de demult , cu toate ca istoria nu prea i-a oferit motive de relaxare , ci , dimpotriva o lunga suita de acuzatii si esecuri rasunatoare (v. mai ales ecourile in presa vremii , cu prilejul aparitiei poemului ei simfonic Grivita Rosie , scris la moartea lui Stalin in 1953 ) . Asa cum spunea autoarea intr-unul din poemele sale din volumul Marea conjugare va fi un timp in care amintirea masacrului nu ma va mai atrage / decat cu adieri de Poezie / cum , uneori , si sangele adie . Nina Cassian continua sa scrie si azi din nevoia irepresibila de a se cunoaste pe sine , folosind armele unei sinceritati deconcertante , chiar daca nu pe de-a-ntregul salvatoare .