Pe lista mea scria clar “vreau sa merg la Istanbul sa vizitez Muzeul Inocenței”. Cand le-am impartașit colegelor de aventura planul meu… am primit multe priviri intrebatoare și vreo doua sprancene ridicate. Nu știam cand, cu cine sau cum, dar eram ferm convinsa ca ajung la Istanbul.

Se spune “ai grija ce-ți dorești ca ți se poate intampla”; mie mi se intampla aceasta plecare la Istanbul in cadrul proiectului de city-breakuri culinare organizate de Viajoa in parteneriat cu Vola.ro – Bilete de avion, Food and the city!

Alaturi de Muzeul Inocenței o sa descoperim și muzica (The Sound of Istanbul), și arhitectura, și oamenii și deliciile gastronomice ale orașului.

Zic “o sa descoperim” pentru ca nu plec singura. Plec cu Paula și abia aștept sa vad cum se vor imbina stilurile și preferințele noastre in materie de turism. Ca parte a proiectului Food and the city, vom face trei astfel de city-break-uri culinare: Paula a fost deja la Milano, acum plecam la Istanbul și Adriana va merge la Nisa.

In timpul fiecarui city-break vom transmite live, aici pe blog și pe facebook, iar la sfarșit, special pentru abonații Viajoa și Vola.ro, vom pregati cate un ghid culinar in format pdf.

Ok, ne-am lamurit cu plecarea și cu escapada intr-un oraș intercultural al contrastelor… dar ce e cu acest “Muzeu al Inocenței”?

Muzeul Inocenței este un roman și este singurul obiectiv pe care il adaug eu musai pe lista de Istanbul (restul vor fi mai degraba ale Paulei). Mi-ar placea ca o parte din articolele pe care le scriu – macar 1% – sa va inspire sa vedeți și sa simțiți lucruri și locuri așa cum m-a inspirat pe mine acest “Muzeu al Inocenței” plamadit de Orhan Pamuk.

“Domnule Pamuk, dumneata ești Kemal din roman? Nu, nu sunt Kemal, dar nici nu va pot convinge ca nu sunt. Asta inseamna sa fii scriitor. Și sunt fericit. Tolstoi a facut o școala. Alți scriitori au intemeiat o revista, au facut filme, au avut o cariera politica. Muzeul asta e școala mea, e revista mea, e filmul și e politica mea. E o parte din mine.”

Atat de tare am trait povestea lui Kemal și a lui Fusun, atat de mult mi-au ramas in minte momente, vederi, obiecte colecționate… ca aș fi fost tare dezamagita sa nu existe muzeul. (Da, e un roman și un muzeu…)

Romanul urmarește povestea lui Kemal, fiu al unei familii bogate din Istanbul, contempland fericirea, pierzand fericirea, ravnind și incercand s-o cucereasca pe ea timp de vreo 10 ani. Ea e Fusun, fiica lui nanti Nesibe și a lui Taryk bey, rude indepartate ale familiei lui Kemal. Ei locuiau pe o strada dosnica din Teșvikiye și mai apoi la o mansarda de pe strada Cukurcuma (Fundatura), iar familia lui Kemal locuia in buricul targului, in Nișantași.

Povestea de dragoste e depanata in jurul obsesiei lui Kemal, e presarata cu urme dulci ale Istanbulului anilor ’90 și cu tradiții și decizii pe care e greu sa le pricepi (daca nu ești turc sau pasionat de cultura lor).

Eu nu m-am indragostit de Fusun, deși brațele ei de culoarea mierii, postura de regina atunci cand danseaza sau senzualitatea buzelor ei cand trage din țigarile Samsun ar fi putut innebuni pe oricine. Eu m-am indragostit de muzeu și de felul in care Kemal se ingrijește de iubita lui. La un moment dat nu mai știm daca iubita e Fusun sau colecția cu lucrurile ei.

Kemal a vizitat 5723 de colecții și muzee ca sa se asigure ca a lui va arata tot ce e de aratat. Ca va surprinde inocența Istanbulului lui și inocența lui Fusun. Nu s-a oprit aici… L-a chemat și pe Orhan Pamuk in ajutor ca sa ilustreze povestea și sa-i faca pe oameni sa viziteze muzeul. Muzeul s-a deschis pe 28 aprilie 2012, la patru ani dupa lansarea carții și a primit mii de vizitatori.