Un primar din România se consideră un pionier în ceea ce priveşte integrarea socială a romilor.

În România sunt tot mai mulţi ţigani, chiar dacă ei nu se declară ca atare la recensământuri

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, susţine că va genera „un proiect de anvergură pentru ceea ce înseamnă rezolvarea problemei comunităţii rome şi după aceea vor veni să îşi notiţe cei care vor guverna sau cei care la Bruxelles dictează norme de procedură privind integrarea romilor”.

Astfel, edilul celui mai mare oraş din Maramureş propune nici mai mult nici mai puţin decât colonii pentru romi, mai precis „sate tradiţionale” în care aceştia să nu îşi piardă identitatea şi istoria. „Eu cred, de exemplu, în transformarea unor romi în agricultori pentru că tot există fonduri pentru formele de subzistenţă. De ce unii dintre ei n-ar putea în mediul rural să formeze nişte sate tradiţionale, unde unii să facă cărămidă, alţii să aibă o mică fermă, alţii să împletească nuiele. Ce vreţi să facem cu ei, să-i ţinem şi să-i facem nişte asistaţi sociali permanenţi?”, a declarat pentru PROVINCIANEWS.RO Cătălin Cherecheş.

Totodată, primarul din Baia Mare spune că autorităţile din România nu au o strategie naţională pentru rezolvarea problemei romilor, iar mult trâmbiţata integrare socială a acestei etnii „este o poveste, o eroare”.