Toti parintii au proiecte pentru copilul lor. Ar vrea ca el sa devina medic, muzician sau mare om de afaceri. Chiar dinainte de nasterea lui, viseaza si isi spun ca rolul copilului va fi sa duca mai departe afacerile familiei, sa se ocupe in continuare de ceea ce au inceput parintii.
Prenumele pe care il alegem pentru copil simbolizeaza proiectul pe care il avem pentru el si imaginea pe care ne-o facem despre el. Fie ca este un prenume de rege sau de actor, prenumele bunicului sau al nasului care are o afacere prospera, un prenume rar, alegerea pe care o facem are un sens pe care copilul il va remarca.
Bineinteles, daca aceste proiecte sunt constrangatoare, risca sa izoleze copilul intr-o evolutie care nu-i apartine. Copilul nu trebuie sa oglindeasca dorinta parintilor sai. Daca visul parintilor lasa destul loc copilului si proiectelor sale, atunci se va instala o dinamica pozitiva. Increderea copilului se sprijina pe faptul ca a fost dorit de parinti, ca acestia au incredere in capacitatile lui si au ambitii pentru el. Daca la opt ani copilul spune: “Cand voi fi mare, ma voi face presedinte, sau aviator”, parintii trebuie sa-i raspunda: “De ce nu, daca vrei cu adevarat? Sunt sigur(a) ca vei fi un presedinte, aviator bun.”
A doua maniera de a avea incredere in copil este de a fi rabdatori cu el si de a respecta progresele pe care le face. In lumea noastra, in care totul se accelereaza, noi ne asteptam ca si copiii sa-si accelereze dezvoltarea. Vrem sa fie precoce si autonomi, dar ei sunt decat niste fiinte mici care avanseaza in ritmul lor. Pentru ca un copil de sase, sapte ani sa fie fericit si sa se simta bine in pielea lui, trebuie sa traiasca din plin ca un copil de varsta lui si sa aiba jucariile, placerile, jocurile si responsabilitatile specifice acestei varste.
In cazul copiilor, dezvoltarea nu se face in mod constant. Se poate intampla ca acel copil care a invatat mai repede sa mearga, sa faca pe el mult timp, sau cel care a inceput mai tarziu sa vorbeasca sa devina foarte istet.
Dezvoltarea copiilor este intotdeauna evaluata dupa criterii vizibile: merge in picioare, nu mai face pe el, stie sa-si scrie numele, numara pana la o suta. Trebuie sa avem in vedere in special anumite progrese care sunt foarte importante, dar nu se vorbeste foarte mult despre ele. De exemplu, capacitatea de a stabili legaturi cu strainii, de a se juca singur sau de a suporta unele frustari – ele sunt la fel de importante, ca si mersul in picioare, dar, din pacate, li se acorda mult mai putina importanta.
Se asteapta prea multe lucruri de la copii, pe care acestia nu le pot face, deoarece nu au varsta necesara sau nu sunt dezvoltati suficient, iar aceasta le slabeste increderea in ei. (Ex. “Copilul meu de patru ani nu stie sa deseneze, desenele lui sunt niste mazgalituri!”).
Incearca sa iei partea buna din copilul tau, nu trebuie sa fie geniu la patru ani. Copilul este fericit atunci cand simte ca parintii sai sunt mandri de el si de ceea ce a facut. Este deci mai bine sa astepti sa dobandeasca o noua aptitudine in ritmul sau, atunci cand va “decide” el si se va simti pregatit.
Daca insisti, risti sa-ti inhibi copilul inutil. Pentru a nu-l rani si a nu-l face sa simta ca isi nelinisteste sau dezamageste parintii, nu trebuie sa impui reguli arbitrare. Profita cu bucurie de etapa in care se afla, ai incredere in timp si in virtutile rabdarii.
